Trei motive pentru uzura șuruburilor

Din primul motiv, șurubul trebuie proiectat astfel încât topirea să înceapă să se formeze înainte de începerea comprimării. Ar trebui să existe suficientă topitură în restul șurubului pentru a preveni blocarea completă a solidelor. Dacă designul este prea agresiv (adică compresibilitatea este prea mare), topitura va fi forțată să curgă în aval (sau chiar în amonte), astfel încât o mică parte a canalului este complet umplută cu solide. În acest caz, presiunea poate crește momentan la niveluri extreme, pe măsură ce șurubul încearcă să împingă solidele spre zona în scădere. Am observat presiuni tranzitorii de peste 10.000 psi, deoarece șurubul este temporar înfundat cu solide.

Blocarea are loc numai instantaneu, timp în care efortul de forfecare local extrem de pe dopul eliberează temporar dopul formând o oarecare topitură. Aceste dopuri pot fi formate aleatoriu și continuu pe toată lungimea comprimată. Deoarece lățimea canalului este de opt până la nouă ori lățimea firului, presiunea imediată înainte și a zborului ulterior se poate apropia de patru până la 4,5 ori presiunea canalului. Cu o presiune mult mai mică pe partea opusă a șurubului, șurubul este împins în cilindrul opus acelei locații cu mare forță. Forțele de compresiune și de rotație ale șurubului lucrează împreună pentru a uza suprafața tare până la căptușeala cilindrului, pur și simplu „smulgând” suprafața tare din zbor.